Economie

Guvernul reduce limita veniturilor pentru microîntreprinderi începând cu 2014

Admin Publicat 07.11.2013 09:55

Simultan, va fi operată şi o modificare a condiţiilor de încadrare în categoria microîntreprinderilor, astfel că vor intra în acest regim şi firmele care înregistrează cel mult 20% dn venituri din activităţi de consultanţă şi management, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă obţinut de Mediafax.

În prezent, Codul Fiscal stipulează că nu pot fi încadrate în categoria microîntreprinderilor firmele care obţin venituri din consultanţă sau mangement. Tot la acest moment, o firmă este încadrată în categoria microîntreprinderilor şi beneficiază de o impozitare corespunzătoare dacă veniturile realizate nu depăşesc echivalentul în lei a 65.000 euro, capitalul social este deţinut de alte persoane decât statul şi autorităţile locale şi nu se află în dizolvare cu lichidare.

Calculul şi plata impozitului pe profit vor fi efectuate începând cu trimestrul în care au fost depăşite aceste limite, luând în considerare veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal. Impozitul pe profit datorat reprezintă diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv.

În prima parte a acestui an, minstrul pentru IMM şi mediul de Afaceri, Maria Grapini, a declarat în repetate rânduri că a cerut Ministerului Finanţelor reducerea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor de la 3% la 1,5%, mai ales că de la începutul acestui an regimul a devenit obligatoriu.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.