”Depinde de încasări, perspectiva este bună. Dacă va continua şi în următoarele trimestre, este posibil să recuperăm şi cealaltă parte din tăierea de anul trecut”, a spus oficialul MFP.
Cel mai probabil în luna decembrie ar putea avea loc o revenire a salariilor la nivelul din iunie 2010.
În cadrul negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru echilibrarea bugetului public şi menţinerea sub control a deficitului bugetar, guvernul a redus în iulie 2010 salariile bugetarilor cu 25%. De la 1 ianuarie 2011, salariile angajaţilor din sectorul public au fost majorate cu 15%, dar creşterea a fost aplicată la nivelul salariului diminuat, astfel că recuperarea diferenţelor faţă de iunie 2010 a fost mai mică de 15 procente.


