Economie

Mamele în concediu de maternitate, veteranii și personalul monahal NU vor mai plăti CASS

Sergiu TĂMAȘ Publicat 24.11.2025 18:17
Mamele în concediu de creștere a copilului

Senatul a adoptat tacit, luni, 24 noiembrie 2025, proiectele inițiate de PSD cu privire la eliminarea obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veteranii și văduvele de război, invalizii, foștii deținuți politici, personalul monahal și, respectiv, pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului.

Termenul limită pentru dezbaterea și adoptarea acestor proiecte s-a împlinit la 19 noiembrie, iar ele se consideră adoptate tacit.

Inițiativele vor fi transmise Camerei Deputaților, care este for decizional.

În 7 octombrie, Comisiile pentru muncă și sănătate ale Senatului au dat raport favorabil celor două inițiative, asupra cărora urma să se pronunțe și Comisia pentru buget.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a anunțat atunci că PNL nu va susține proiectele PSD și a menționat că nu sunt bani la buget. Fenechiu a spus că această temă a fost discutată la grupul parlamentar al PNL cu premierul Ilie Bolojan.

„A fost una dintre temele discutate cu premierul. PNL face parte dintr-o coaliție care are un protocol. Această problemă a fost rezolvată prin primul pachet, iar PNL va respecta ce s-a decis în coaliție. Deci, nu votăm cele două proiecte, pentru că prioritatea este bugetul României și scăderea deficitului bugetar. Premierul ne-a explicat că, într-o înțelegere, noi trebuie să respectăm înțelegerea, indiferent de ce fac ceilalți parteneri ai noștri”, a declarat Fenechiu.

La 8 septembrie, liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat depunerea la Parlament a celor două proiecte, după ce plata CASS a fost introdusă pentru aceste categorii de persoane prin primul pachet de măsuri pentru care premierul și-a asumat răspunderea în Parlament și care a intrat în vigoare.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Autor

Sergiu TĂMAȘ

TEXT DEMONSTRATIV (conținut de test, va fi înlocuit): aici apare descrierea autorului — câteva rânduri despre domeniile pe care le acoperă, experiența profesională și subiectele urmărite constant. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.