„Strada Porumbeilor, Pata – investiție pentru mobilitate urbană și siguranță rutieră! Strada Porumbeilor 1 din Pata este inclusă în programul de modernizare a infrastructurii rutiere, cu intervenții care urmăresc optimizarea traficului, susținerea transportului public și creșterea siguranței pietonilor”, a transmis Primăria comunei Apahida, marți, 17 martie 2026, într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.
Ce este propus pentru strada Porumbeilor din Pata?
- Bandă de circulație (1 pe sens) – pentru un trafic organizat și fluent
- Bandă dedicată transportului public și 2 stații de transport public
- Trotuare pe ambele părți (stânga și dreapta) – pentru acces pietonal sigur
- Canalizare pluvială – pentru gestionarea apelor meteorice
Străzile ce urmează a fi modernizate includ peste 20 de tronsoane din Pata și Dezmir, cu o lungime totală de aproape 8 kilometri.
Strada Porumbeilor din Pata, modernizată prin cel mai mare proiect din istoria Apahidei
ADR Nord-Vest finanțează acest proiect prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 din Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene.
Valoarea totală a contractului este de 99.564.746,39 LEI, iar valoarea totala eligibila a proiectului este de 88.600.665,08, din care valoarea eligibila nerambursabila din FEDR este de 75.310.565,32 lei si valoarea nerambursabila din bugetul național de 11.518.086,44 lei.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


