Administrație

Viceprimarul Dan Tarcea, despre modernizarea sistemului de termoficare: „Este unul dintre cele mai mari proiecte energetice din Cluj”

Sergiu TĂMAȘ Publicat 09.10.2025 11:09
Viceprimarul Dan Tarcea: Rethnologizarea sistemului de termoficare

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a transmis că locuitorii din oraș vor avea apă caldă și căldură pe durata lucrărilor de retehnologizare a rețelei centralizate de termoficare.

„A fost semnat contractul de execuție (pentru reabilitarea rețelei de termoficare – n. red.) care marchează startul uneia dintre cele mai mari proiecte energetice din Cluj: retehnologizarea completă a Centralei Someș Nord și modernizarea rețelelor de transport și distribuție a energiei termice”, a transmis Dan Tarcea, într-un clip video postat pe pagina sa de Facebook.

44 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului de termoficare din Cluj. De unde vin banii?

Potrivit viceprimarului municipiului Cluj-Napoca, investiția în rețeaua de termoficare are o valoare de 220,9 milioane de lei, echivalentul a peste 44 de milioane de euro.

Proiectul face parte din programul amplu de modernizare a sistemului centralizat de termoficare (SACET), finanțat prin Ministerul Energiei, din fonduri europene nerambursabile și din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca.

Principalele lucrări prevăzute:

  • Reabilitarea și modernizarea a 15 puncte termice;
  • Înlocuirea a 6,8 km de rețele de transport și 13,6 km de rețele de distribuție (peste 20 km în total);
  • Montarea a 380 de contoare inteligente la asociațiile de locatari.

Clujenii vor avea apă caldă și căldură pe timpul lucrărilor

Durata de execuție a proiectului este de 40 de luni. Pe durata lucrărilor, vor fi realizate circuite provizorii, astfel încât furnizarea apei calde și a căldurii să nu fie afectată.

„Scopul este clar. Eficiență mai mare, pierderi mai mici și un oraș mai sustenabil. Această investiție reprezintă un pas important spre un sistem de termoficare mai eficient, mai sustenabil și mai prietenos cu mediul, care va aduce beneficii directe pentru clujeni și pentru calitatea vieții în oraș”, a conchis Dan Tarcea.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Autor

Sergiu TĂMAȘ

TEXT DEMONSTRATIV (conținut de test, va fi înlocuit): aici apare descrierea autorului — câteva rânduri despre domeniile pe care le acoperă, experiența profesională și subiectele urmărite constant. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.