După ce în spațiul public au apărut imagini cu bagajele călătorilor care sunt aruncate neglijent de către cei care se ocupă cu manipularea acestora la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a cerut în această dimineață, directorului David Ciceo să masurile legale și contractuale pentru a pune capăt acestor atitudini care nu au nici un suport legal și contractual.
Alin Tișe a cerut o anchetă de urgență la Aerportul Cluj
„Ca atare, a solicitat (Alin Tișe – n. red.) efectuarea în regim de urgență a unei anchete (administrative) și, respectiv, suspendarea permiselor și notificarea firmei, ca primă măsură. Desigur, dacă problemele vor continua, Consiliul Județean Cluj va solicita și rezilierea contractului”, se arată într-un comunicat oficial transmis de CJ Cluj.
Potrivit sursei citate, aceste atitudini, venite din partea unui subcontractor al Aeroportului, nu își au rostul și nu pot fi tolerate. Forul județean a mai transmis că așteapră măsuri femre din partea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj și a directorului acestuia.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


