Acest proiect, care pune accentul pe dezvoltarea unor poli urbani de echilibru în zonele metropolitane ale județului Cluj, prin promovarea unei abordări integrate și durabile, a fost desemnat câștigător al concursului de soluții organizat de Ambasada Franței în România și jurizat de reputați specialiști francezi și români.
Clujul, câștigătorul celei de-a VI-a ediţii a concursului „Oraşe Durabile”
„Premiul reprezintă o recunoaștere internațională a modului în care ne raportăm la noile abordări în materie de dezvoltare urbană, reducerea disparităților dintre centru și periferie, dar și a felului în care se poate regenera o zonă, în beneficiul comunității. Felicit colegii implicați în conceperea acestui proiect-etalon și mulțumesc, totodată, Ambasadei Franței pentru întregul sprijin oferit în implementarea lui”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Ca urmare a premiului obținut, respectiv a calității soluțiilor durabile propuse, Consiliul Județean va beneficia de asistență tehnică din partea specialiștilor francezi, astfel încât proiectul de regenerare a Cartierului Nou din Gherla să beneficieze de eticheta „eco-cartier”.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News


