Administrație

Proiectul Centurii Metropolitane a fost APROBAT. Urmează exproprierile și licitația

Paula COPACIU Publicat Vineri, 28 octombrie 2022, 14:29
Proiectul Centurii Metropolitane a Clujului a fost aprobat

Proiectul Centurii Metropolitane a Clujului a fost aprobat

Proiectul Centurii Metropolitane a Clujului a fost aprobat, vineri, în ședința de Guvern. 

Potrivit primarului Emil Boc, în următoarea etapă urmează exproprierile și licitația de proiectare și execuție.

„Proiectul Centurii Metropolitane a Clujului a fost aprobat azi de către Guvern. Urmează exproprierile și licitația de proiectare și execuție. Centura metropolitană are o lungime de 42 km, 32 de drumuri de legătură, 26 km de bretele și noduri și 35 km de piste de biciclete.

Valoarea totală a centurii este de 1.409.270.111 euro. Lucrarea se va executa în 2 etape. Prima etapă a centurii metropolitane pornește cu lucrările din zona viitorului Spital Regional de Urgență Florești (zona Muzeului Apei) și merge până la conectarea cu centura Vâlcele-Apahida.

Valoarea lucrărilor din prima etapă este de 998.547.901 euro. În etapa a doua se vor realiza lucrările de la Gilău până la Florești și de la nodul cu centura Vâlcele-Apahida până la nodul 20 Câmpenești. Valoarea lucrărilor pentru acest tronson: 410.722.210 euro.

Mulțumesc Guvernului României, Ministerului Transporturilor, tuturor avizatorilor acestui proiect, proiectanților și colegilor din Primărie pentru implicarea și susținerea acestui proiect major de infrastuctură pentru Cluj-Napoca!

Urmează pregătirea licitației de proiectare și execuție în vederea implementătii proiectului în parteneriat cu Guvernul României.”, a declarat Emil Boc.

Executivul a da undă verde proiectului cu o valoare totală de peste un miliard de euro, care include 42 de kilometri de drum expres, 30 de kilometri de drum de legătură și 5 tuneluri de tip cut & cover sau cu galerie cu forare subterană

Unde sunt prevăzute cele 5 tuneluri din Centura Metropolitană: 

  • Tunelul I amplasat pe Centura TR 35 – zona Pădurea Făget / Sf. Ion, la km 19+684.97, cu lungimea L= 490 m. Acesta se va realiza în sistem cut&cover
  • Tunelul II amplasat pe Centura TR 35 – zona Pădurea Făget / Mănăştur –fir dreapta la km 21+119.37, cu lungimea L= 370 m
  • Tunelul III amplasat pe Centura TR 35– zona Pădurea Făget / Mănăştur – fir stânga la km 21+120.22,  cu lungimea L= 363 m
  • Tunelul IV amplasat pe drum de legătură B3 Florești – Baciu – zona Pădurea Hoia, km 1+592, cu lungimea  L=450 m
  • Tunelul V amplasat pe drum de legătura B3 Florești – Baciu – zona Padurea Hoia, la km 4+330, cu lungimea L=310 m. Tunelurile 2, 3, 4, 5 sunt preconizate a se realiza în sistem de galerie cu sprijiniri, prin forare subterană

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj