Actualitate

Programul „Rabla” revine, cel mai probabil, în februarie

Calin Tantau Publicat Duminică, 15 ianuarie 2012, 16:13

 

„Programul «Rabla»va continua în acest an. Noi deja am început demersurile. Va continua în aceeaşi formă şi se va păstra legătura cu acele REMAT-uri partenere care vor primi maşinile. Sper ca în luna februarie să pornim, din nou, programul «Rabla» în aceleaşi condiţii, adică 3.800 de lei un voucher pentru o maşină mai veche de zece ani predată”, a afirmat Borbely.

Potrivit bilanţului Ministerului Medeiului, publicat în data de 20 decembrie 2011, programul „Rabla”, alături de „Casa Verde”, şi alocările financiare pentru domeniul împăduririlor şi cel al apărării împotriva inundaţiilor au reprezentat punctele importante ale ministerului.

Astfel, anul trecut a fost alocată, în două etape, suma de 456 milioane lei pentru scoaterea din uz a 120.000 de autovehicule. Până la data de 19 decembrie 2011 au fost casate 116.641 de autovehicule, iar pe baza tichetelor au fost achiziţionate 39.216 maşini noi, din care 15.005 din industria autohtonă.

De asemenea, programul „Casa Verde” pentru persoane juridice a avut un buget de 100 de milioane de lei şi în total au fost depuse 969 de proiecte aflate în analiză.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj