Actualitate

Două accidente în doar cinci minute în Cluj-Napoca. Victime, doi pietoni

Tibi DEMETER Publicat 09.05.2022 15:36
Două accidente în doar cinci minute în Cluj-Napoca. Victime


Primul accident a avut loc în jurul 14:00, pe strada Câmpul Pâinii, din Cluj-Napoca. Un șofer care venea din zona Piața 1 Mai a lovit un bărbat de 71 de ani pe trecerea de pietoni.

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

Victima a fost transportată la spital, în timp ce șoferul a fost testat negativ cu aparatul etilotest.

Al doilea accident s-a produs în jurul orei 14.05 pe strada Daniil Barceanu, din municipiul Cluj-Napoca. O femeie de 51 de ani a fost lovită de un șofer care efectua manevre de mers înapoi.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în timpul efectuării unei manevre de mers înapoi, un conducător auto în vârstă de 36 de ani, din municipiul Cluj-Napoca a accidentat o femeie în vârstă de 51 de ani, din același municipiu, care s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii, fiind ulterior transportată la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.”, a transmis IPJ Cluj.