Actualitate

Trei mașini implicate într-un accident pe drumul Sfântul Ioan

Tibi DEMETER Publicat Vineri, 15 aprilie 2022, 15:30
Trei mașini implicate într-un accident pe drumul Sfântul Ioan

Trei mașini implicate într-un accident pe drumul Sfântul Ioan

Conform ISU Cluj, pe drumul Sfântul Ioan s-a produs un accident rutier între 3 autoturisme.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 au intervenit la un accident rutier petrecut pe Drumul Sfântul Ioan din Cluj-Napoca. Apelul de urgență a fost primit la ora 14:30, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială și un echipaj de terapie intensivă mobilă. În sprijin a venit și o ambulanță SAJ. În accident au fost implicate trei autoturisme, dintre care unul era răsturnat. Nu au existat persoane încarcerate. O femeie de 30 de ani a fost transportată la UPU. Aceasta prezenta, la prima vedere, afecțiuni ușoare.”, a informat ISU Cluj.

„Un conducător auto în vârstă de 48 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa dinspre strada Bucium a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sensul opus, de un tânăr de 22 de ani, din municipiul Turda.

Autoturism bărbatului de 48 de ani a fost proiectat apoi în parapetul de protecție și intr-un alt autoturism,  condus de o femeie de 41 de ani, în direcția străzii Bucium. În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto si a unui minor de 5 ani, din autoturismul condus de aceasta. 

Testările cu aparatul etilotest au avut rezultate negative”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj