Actualitate

Primarii arestați, suspendați din funcție în patru zile

Calin Tantau Publicat Luni, 19 decembrie 2011, 20:33

De asemenea, prefectul va fi obligat ca în termen de 48 de ore să suspende mandatul primarului. Până acum nu exista un termen precis ci era folosit termenul „de îndată”. Proiectul de lege care prevede aceste termene a fost realizat de către deputatul independent Mircia Giurgiu, fiind adoptat de Parlament. „Proiectul de lege l-am depus anul trecut și a fost adoptat. Prin acest proiect, orice instanță este obligată să transmită în termen de 48 de ore sentința prefectului. De asemenea, și prefectul este obligat ca din momentul în care a primit sentița, să emită actul de suspendare al primarului arestat, în termen de 48 de ore”, a declarat Mircia Giurgiu. El a mai precizat că nu va mai fi folosit acel termen „de îndată”, prin care „era la mâna prefectului să stabilească când va constata acceptarea mandatului trimis de instanță”.   G.D.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj