Actualitate

Crește numărul cazurilor noi cu varianta Omicron! Specialiștii anunță deja că există transmitere comunitară în România

Tibi DEMETER Publicat Joi, 16 decembrie 2021, 09:20
Crește numărul cazurilor noi cu varianta Omicron! Specialiștii anunță deja că există transmitere comunitară

Crește numărul cazurilor noi cu varianta Omicron! Specialiștii anunță deja că există transmitere comunitară

Se înmulțesc cazurile de infectare cu varianta Omicron în țara noastră, iar unii medici spun că avem deja transmitere comunitară. Și asta pentru că printre cei depistați cu mutația sud-africană sunt și oameni care nu au călătorit. România are pana acum 11 cazuri depistate.

Specialiștii OMS avertizează că Omicron este cea mai contagioasă varianta a coronavirusului, dar duce la forme mai ușoare de boală. 

Ultimele persoane depistate cu varianta Omicron sunt complet vaccinate și au forme ușoare de boală. Printre ele se află și o asistentă medicală de la Spitalul Victor Babeș din București. Femeia are 31 de ani și nu are istoric de călătorie.

„Sunt câteva cazuri întâlnite la persoane care nu au călători în străinătate, nu foarte multe și acesta a fost cel care s-a confirmat deocamdată. Aceasta este situația, dar ne așteptăm ca în continuare să apară și altele și nu ar fi o surpriză pentru noi, ba dimpotrivă, ne așteptăm ca în primele săptămâni din luna ianuarie să avem un nou aflux de pacienți. Va începe o transmitere comunitară și în București și probabil că și în restul țării”, spune Simin Aysel Florescu, manager Spitalul Victor Babeș.  

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj