Actualitate

Accident GRAV în Dej! A MURIT un bărbat de 60 de ani

Narcisa BUD Publicat 27.06.2021 08:38

„Două autospeciale și un echipaj SAJ au fost alertate în această dimineață, în jurul orei 6.40, pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma unui accident rutier produs pe DN1C, în municipiul Dej. Pompierii au găsit la fața locului un autoturism avariat și un bărbat de cca 60 de ani, încarcerat în acesta și care prezenta multiple traumatisme severe vizibile și în stare de inconștiență.

S-a acționat imediat pentru tăierea și îndepărtarea elementelor de caroserie pentru asigurarea accesului și evacuarea victimei. Au fost aplicate manevre de resuscitare pentru bărbatul extras din autoturism, însă fără a-i putea readuce semnalele vitale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

„Conducătorul unui autoturism, în vârstă de 56 de ani, care se deplasa pe strada Vâlcele din municipiul Dej, din direcția Gherla spre Dej, a părăsit sensul de deplasare, trecând pe sensul opus și intrând în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului, din nefericire, a survenit decesul conducătorului auto, care se afla singur în autoturism”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.