Actualitate

Un bărbat din Cluj s-a SPÂNZURAT după ce a produs un accident când era BEAT

Carmen LUCUȚ Publicat 23.06.2021 15:36

Bărbatul spânzurat era din localitatea Valea Groșilor, comuna Vad, județul Cluj. În urmă cu aproape două săptămâni, acesta a produs un accident rutier, fără victime. 

Problema a fost că bărbat s-a urcat la volan sub influența alcoolului, când se afla aproape în comă alcoolică, scrie dejeanul.ro. 

Accidentul a avut loc în data de 12 iunie, iar mașina pe care bărbatul o conducea a intrat într-o altă mașină, la volanul căreia se afla o femeie. Concentrația de alcool pur în aerul expirat a bărbatului era de 1,43 mg/l. Astfel, polițiștii i-au întocmit dosar penal. 

Sursa citată scrie că bărbatul s-ar fi sinucis din cauza remușcărilor.

„La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 18.20, poliţiştii Secţiei 5 Poliție Rurală Dej au fost sesizaţi cu privire la faptul într-o anexă gospodărească din comuna Vad, a fost găsită o persoană decedată prin spânzurare. La faţa locului, s-a stabilit identitatea acestuia, un bărbat de 52 de ani, din comuna Vad. În urma primelor verificări, pe corpul bărbatului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă. Cadavrul a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii”, au transmis reprezentantii IPJ Cluj, potrivit sursei citate. 

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.