Repartizarea pe posturi va avea loc la sediul DSP, iar candidații se vor prezenta cu un act de identitate valabil. Cei care nu pot fi prezenți pot delega un împuternicit care se va prezenta cu propriul act de identitate și cu actul notarial de împuternicire.
Potrivit conducerii DSP Cluj, candidații sau împuterniciții acestora care nu sunt prezenți în data, ora și locul fixat pentru alegerea postului în specialitate și a centrului de pregătire vor pierde drepturile conferite de concurs.
Rezultatele la concursul de rezidențiat s-au afișat vineri și peste 86% dintre candidaţi au obţinut punctaj de promovare. Astfel, din cei 5.025 de tineri absolvenţi ai facultăţilor de medicină și farmacie înscriși la concurs, la nivel național, au fost admişi 4.339. Dintre aceștia, 3.482 au obţinut punctaj de promovare în domeniul medicină, 703 în domeniul medicină dentară și 154 în domeniul farmacie. Cei 5.025 de candidaţi au concurat pe un număr de 3.810 locuri şi posturi, dintre care 2.998 locuri şi 812 posturi.
La Cluj-Napoca au susţinut concursul de rezidenţiat 821 de candidaţi. Dintre aceştia, 660 au fost admişi: 478 la medicină, 146 la medicină dentară şi 36 la farmacie. Punctajul maxim de 919 puncte a fost obţinut de un singur candidat.
Repartizarea pe post a rezidenților are loc mâine
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


