Anca Cârcu, cunoscută și sub numele de „sexy PRM-ista”, se va prezenta în 3 martie la Judecătoria din Turda pentru a se apăra în fața judecătorului, în cadrul dosarului de proxenetism în care este anchetată alături de alți interlopi acuzați că dețin o rețea de trafic de persoane în Tenerife. Cauza a fost amânată de instanță pentru a da posibilitatea acuzaților de a se prezenta fizic în sala de judecată.
În dosarul privind faptele de proxenetism, șantaj și cămătărie sunt anchetați Mihai Moldovan, cunoscut sub numele de „Calu”, alături de Gheorghe Săiceanu, care ar fi finul de cununie al lui Moldovan, Sorin Alexoae, Robert Negoescu, locotenentul lui Săiceanu, dar și Viorica Ancuța Cârcu, „sexy PRM-ista” din Turda care momentan este stabilită în Spania.
Instanța a amânat cauza
Procurorii au decis să ceară arestarea celor patru inculpați, după ce au constatat implicarea acestora în filiera spaniolă a rețelei de prostituție. Aceștia, inclusiv Anca Cârcu, au fost audiați din Spania, prin sistem de videconferință de un judecător de la Judecătoria Turda, însă în 5 februarie, instanța a amânat cauza „pentru a da posibilitatea inculpaţilor să se prezinte fizic la şedinţa de judecată de la Judecătoria Turda, în data de 3 martie 2021, ora 9:00”, după cum notează newsweek.ro.
Ancuța Cârcu, fostă membră a PRM a intrat în atenția publicului după ce și-a exprimat susținerea pentru partidul AUR, devenind virală pe internet, în acest moment făcând parte din alianță.
CITEȘTE ȘI


