Evenimentul este organizat pentru a treia oară la Cluj-Napoca şi se va desfăşura în perioada 10-12 noiembrie. Programul de vizitare este între orele 10.00-20.00 iar intrarea este liberă. Producători de odoare pentru biserică, din patru ţări (Grecia, Germania, Ucraina şi România) expun clopote şi candelabre, catapetesme şi scaune arhiereşti, veşminte arhiereşti şi preoţeşti şi nu în ultimul rând carte şi revistă creştină. De asemenea, mănăstirile şi atelierele de veşminte expun îmbrăcăminte pentru episcopi, preoţi şi diaconi, din material grecesc şi broderie ţesută manual. La târg participă şi cel mai renumit atelier de obiecte bisericeşti din Grecia, care prezintă odoare unicat executate din argint masiv în tehnica filigranului şi a orfevrăriei. Un singur obiect poate costa şi 10.000 euro. Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti Cluj-Napoca anunţă următoarele premiere: edituri de carte creştină şi edituri de carte religioasă pentru copii, lansarea cărţii „Polemici Ortodoxe”, Ed. Agnos, în prezenţa autorului Florian Bichir şi lansarea cărţii „Costel Busuioc”, Ed. Agnos, în prezenţa cunoscutului tenor. De asemenea, la eveniment vor fi prezenţi reprezentanţii Festivalului Internaţional de Toacă, care vor face demonstraţii live, dar şi cea mai importantă companie de ceasuri de turlă şi automatizări –1862– Philipp Horz din Germania. În plus, va fi organizat şi un târg de produse bio.
Târg de obiecte bisericeşti
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


