Actualitate

Consilierul judeţean Traian Cuc a demisionat

Calin Tantau Publicat Luni, 7 noiembrie 2011, 09:59

Traian Cuc a declarat, luni, după şedinţa CJ Cluj, că demisia sa din funcţia de consilier judeţean a fost înaintată cu data de 8 noiembrie.

„Este ultima mea şedinţă în CJ. Acum merg s-o depun (demisia – n.r). O să o depun cu data de mâine (marţi – n.r.), dacă astăzi am fost prezent. Am primit acea hârtie de la ANI, am fost în incompatibilitate pe perioada derulării contractului, îmi asum această greşeală a firmei. Asta e situaţia, asta e viaţa”, a afirmat Cuc, citat de Agerpres.

Pe 19 octombrie, ANI anunţa că Traian Florinel Cuc, consilier judeţean în Cluj, a încălcat legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece o societate deţinută de soţia sa a primit un contract de la Consiliul Judeţean Cluj.

Potrivit unui comunicat al ANI, Consiliul Judeţean Cluj a încheiat un contract având ca obiect amenajarea drumului de acces la gospodăria de apă din comuna Cămăraşu cu SC Gentilia Construct SRL, societate în cadrul căreia Daniela Cristina Cuc, soţia lui Traian Cuc, exercită atât calitatea de asociat, cât şi pe cea de administrator.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj