Hotelul Kensington din Londra propune cursuri de educare a copiilor, ca aceştia să se poarte cât de bine se poate la masă. Cursurile vor începe săptămâna viitoare, cu copii între 5 şi 10 ani, părinţii urmând să fie mai în largul lor atunci când ies „însoţiţi”. Cei mici vor fi învăţaţi să mănânce cu gura închisă, să rămână pe scaun cât durează masa, să ţină coatele pe lângă corp, să se servească de tacâmuri şi nu de degete şi să nu se scoale să plece când se plictisesc. Sunt câteva din sfaturile simple pe care le va da hotelul Kensington nu numai copiilor, ci şi părinţilor. De exemplu, ca să-şi facă micuţii să tacă, ajunge ca părinţii să le facă un semn, ducându-şi degetele la gură.
Pentru a-l face pe copil să mănânce cu tacâmurile, părinţii trebuie să ceară restaurantului tacâmuri speciale pentru cei mici, în caz că există, şi, ca să nu se enerveze, să-l întrebe pe cel mic ce vrea să mănânce, nu să-i impună ceva. Pentru ca juniorii să nu fie tentaţi să se mişte mult, să se joace şi să se certe, părinţii trebuie să nu lase la vedere, pe masă, jocuri şi telefoane mobile. Copiii mai trebuie învăţaţi să spună „vă rog” şi „mulţumesc”, obişnuindu-se şi aşa să-i respecte pe ceilalţi, încheie 7sur7.be.
Lecţii pentru copiii care nu ştiu să se poarte la restaurant
Unor părinţi le este greu să-şi ţină copiii în frâu: potrivit unui sondaj realizat pe 2.000 de persoane, un părinte din cinci nu merge la restaurant pentru că este stânjenit de comportamentul copiilor. Unul din doi nu se simte bine din cauza felului în care se poartă copiii la masă, dar merge la restaurant, în timp ce unul din cinci a fost nevoit să plece mai devreme dintr-o unitate de alimentaţie publică, simţindu-se prost din cauza progeniturii sale, relatează 7sur7.be.
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


