Actualitate

Dejul a trecut pragul de 3 infectări COVID la mia de locuitori. Masca – obligatorie pe stradă, se închid școlile și restaurantele

Diana CÎMPEAN Publicat 21.10.2020 13:43

Rata de infectare în municipiul Dej a ajuns miercuri la 3,29 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, urmând a fi instituite o serie de măsuri începând de vineri, 23 octombrie.

Purtarea măștii va fi obligatorie în toate spațiile publice, atât în cele închise, cât și în cele exterioare, pentru toate persoanele de peste 5 ani. De asemenea, va fi interzis accesul în restaurante, teatre, cinematografe, săli de jocuri de noroc. Unitățile de învățământ vor trece la scenariul roșu, adică orele se vor desfășura exclusiv online.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență urmează să aprobe astăzi o hotărâre, astfel încât municipiul Dej va trebui să ia toate măsurile pentru asigurarea rezilienței comunității si de diminuare a impactului tipului de risc, în scopul limitării și prevenirii răspândirii virusului SARS-COV-2.

Amintim că și la Cluj-Napoca, o serie de măsuri vor intra în vigoare de mâine, după ce municipiul a depășit luni rata de 3 infectări la mia de locuitori. Astfel, de joi, purtarea măștii va fi obigatorie în toate spațiile deschise, inclusiv pe stradă. Măsurile se aplică în municipiul Cluj-Napoca, dar și în Florești și în Tritenii de Jos. Se închid toate unitățile de învățământ preuniversitare, anume grădinițele, școlile și liceele.

CITEȘTE ȘI

Oficial. Masca obligatorie pe stradă! Lista restricțiilor pentru Cluj-Napoca după ședința Comitetului pentru Situații de Urgență

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.