Actualitate

Sensul giratoriu din Gheorgheni, „încălecat” de două ori

Calin Tantau Publicat Marți, 1 noiembrie 2011, 16:57

 

De la punerea în funcţiune, la finalul săptămânii trecute, două maşini au intrat în plin în el. Cel mai recent, ieri dimineaţă, un taximetrist a luat în plin noul sens giratoriu. Weekend-ul trecut, un alt autoturism a intrat în plin în sensul giratoriu, spărgând bordurile şi oprindu-se direct în mijlocul acestuia.

Reprezentanţii municipalităţii au precizat că sensul giratoriu este semnalizat corespunzător. Măsura de instituire a sensului giratoriu din intersecţia străzilor Nicolae Titulescu şi Septimiu Albini a fost luată ca urmare a deschiderii circulaţiei pe centura ocolitoare a oraşului Vâlcele – Apahida. „Înainte de punerea în funcţiune a variantei de ocolire pentru Cluj-Napoca, numărul vehiculelor grele care tranzitau municipiul se cifra în medie la 25.000 pe 24 de ore.

Conform estimărilor inspectorilor care urmăresc traficul rutier, volumul a scăzut cu circa 90% de la deschiderea circulaţiei pe centura ocolitoare”, au explicat reprezentanţii Primăriei.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj