Actualitate

Un asteroid se îndreaptă spre Pământ. Care este mărimea sa și ce șanse are să lovească planeta?

Diana CÎMPEAN Publicat Duminică, 23 august 2020, 10:13
Un asteroid se îndreaptă spre Pământ. Care este mărimea sa și ce șanse are să lovească planeta?

Un asteroid se îndreaptă spre Pământ. Care este mărimea sa și ce șanse are să lovească planeta?

Corpul ceresc, cunoscut ca 2018VP1 ar urma să treacă pe lângă Pământ pe 2 noiembre, înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA, potrivit Laboratorul de Propulsie Jet (JPL) al NASA. Asteroidul are şanse de 0,42 % să lovească planeta, potrivit NASA, scrie independent.co.uk.

Agenţia spaţială a spus că există trei ciocniri potenţiale dar, „bazându-ne pe 21 de observaţii de-a lungul a 12.968 de zile”, nu crede că este posibil un impact direct. 2018VP1, care a fost iniţial identificat la Observatorul Palomar din California, în 2018, nu este considerat "un obiect potenţial periculos" din cauza mărimii sale mici – cu un diametru de 0,002 kilometri, potrivit NASA, scrie News.ro. 

Obiectele posibil periculoase – de obicei asteroizi sau comete – sunt cele care au o orbită care le apropie de Pământ şi sunt suficient de mari ca să provoace pagube semnificative dacă lovesc planeta.

Săptămâna trecută, un asteroid cu o lungime de trei până la şase metri a trecut la o distanţă de 2.950 de kilometri de Pământ, pe deasupra Oceanului Indian.

CITEȘTE ȘI

Astronomii clujeni au determinat compoziţia unui asteroid cu potenţial de pericol pentru Pământ

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.