Actualitate

Angajat al Primăriei Cluj-Napoca, depistat pozitiv cu coronavirus

Diana CÎMPEAN Publicat Marți, 14 iulie 2020, 11:20
Angajat al Primăriei Cluj-Napoca

Angajat al Primăriei Cluj-Napoca

UPDATE. Precizare Primăria Cluj-Napoca

Un angajat al Primăriei Cluj-Napoca, cu ocazia efectuării testării COVID-19 în vederea plecării în concediu în străinătate, a fost depistat pozitiv, complet asimptomatic.

În urma anchetei epidemiologice efectuate s-a stabilit că nu este nevoie de alte testări suplimentare în Primăria Cluj-Napoca întrucât angajata se afla singură în birou, celelalte două colege aflându-se în concediu de odihnă.

De asemenea, Primăria Cluj-Napoca realizează săptămânal dezinfectarea birourilor și a spațiilor publice, iar purtarea măștii în instituție este obligatorie, conform legii.

Angajata urmează recomandările medicale și nu se află la serviciu.

Știrea inițială:

Un funcționar al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, în urma unei testări voluntare. La momentul efectuării analizelor era asimptomatic.

Monitorul de Cluj a aflat despre cine este vorba, dar, din considerente care țin de viața privată a angajatului și a familiei sale, nu publică numele și nici alte date care pot dezvălui identitatea lui.

Menționăm însă că este vorba despre un angajat care nu lucrează într-un departament care presupune contactul direct cu cetățenii.

Reprezentanții biroului de presă al Primăriei municipiului Cluj-Napoca au arătat că, deocamdată, nu pot face o declarație pe acest subiect.

„Nu putem deocamdată nici să confirmăm, nici să infirmăm, nu avem niciun fel de detaliu, nu putem să facem o declarație pe această temă deocamdată”, a transmis biroul de media al primăriei.

Prima informație privind cazul angajatului primăriei a apărut pe pagina de Facebook a lui Emanuel Ungureanu, deputat USR, care este cunoscut pentru dezvăluirile din lumea medicală.

Emanuel Ungureanu este candidatul anunțat de USR pentru Primăria Cluj-Napoca, așadar informația trebuie interpretată și din prisma acestui interes.

Informația a fost confirmată, din alte surse, și de agenția de presă Mediafax.

Măsuri de protecție, luate de Primărie

Primăria Cluj-Napoca a luat măsuri pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, a redus interacțiunea angajaților cu cetățenii și a decalat programul de lucru al funcționarilor.

„Măsurile s-au luat de la începutul pandemiei și se iau în continuare. Se poartă mască, atât pe coridor cât și în birouri. Interacțiunea cu cetățeanul e limitată la ghișee și în programul de relații cu publicul. Se dezinfectează spațiile. Sunt angajați care lucrează de la domiciliu, de asemenea, a fost păstrat programul decalat, sunt angajați care vin de la 7, alții la 8, alții la 9”, potrivit biroului de presă al Primăriei Cluj-Napoca.

CITEȘTE ȘI

14 polițiști clujeni, infectați cu coronavirus. Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.