Actualitate

Cadu, declarație de dragoste pentru CFR:„Vreau să mă retrag în Gruia”

Tibi DEMETER Publicat 26.02.2020 12:34

Fundașul central ajuns la 38 de ani intenționează să se retragă din fotbal la finalul sezonului, iar ultimul meci al fotbalistului ar putea avea loc în Gruia.

”O să-mi închei contractul la echipa la care sunt acum, la Maia, în aprilie și o să mă las de fotbal. Îmi doresc foarte mult să-mi fac meciul de retragere la Cluj. Nu e nimic bătut în cuie deocamdată, dar m-aș bucura foarte mult să-mi iau la revedere de la cariera de jucător într-un meci în România, la care să invit foști colegi, vechi prieteni. România întotdeauna o să ocupe un loc special în cariera și inima mea. Ce am trăit la CFR Cluj a fost ceva deosebit. Trofeele și participările în Liga Campionilor nu se uită niciodată. Am încă mulți prieteni acolo și cred că așa ar fi cel mai potrivit. Sper să se poată realiza”, a dezvăluit fostul căpitan al CFR-ului.

Cadu a fost legitimat în perioada 2006-2014 la CFR Cluj și a reușit să câștige 3 titluri, 3 Cupe și 2 Supercupe ale României. Fundașul central a fost unul dintre cei mai importanți oameni din istoria modernă a „feroviarilor”.

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.