Actualitate

Clujeancă obligată să se prostitueze în Italia

Raymond FÜSTÖS Publicat Luni, 17 februarie 2020, 15:12
Tânără din județul Cluj

Tânără din județul Cluj

La destinație, fata a fost amenințată că, dacă nu se va prostitua, familia ei și ea vor fi omorâți. Timp de patru ani de zile a fost obligată să facă sex pe bani în apropierea unei benzinării. Între timp, a rămas însărcinată, dar „peștele” care se ocupa de ea i-a făcut chiuretaj și a trimis-o înapoi în stradă. „Salvarea” ei a venit din partea unui bărbat care a dus-o în Germania și a vândut-o pentru 500 de euro!

Într-un final, a reușit să le spună rudelor din Cluj prin ce trece. După ce a fost depusă plângere penală, cele două persoane care au traficat-o au fost arestate și condamnate de instanțele clujene la doi ani de închisoare și plata unor despăgubiri de 100.000 de euro!

O puștoaică de 19 ani dintr-o comună clujeană, care provine dintr-o familie dezorganizată, a fost traficată de o prietenă de familie și de concubinul ei, un albanez. Mama Ioanei (numele fictiv al victimei pentru a îi proteja identitatea) a divorțat de tatăl ei în urmă cu mai mult timp, în prezent fiind căsătorită cu un bărbat mult mai tânăr. Toți locuiau într-o casă mică, de 2 camere, alături de bunic și fratele ei mai mare.

Potrivit dosarului, ea trebuia să practice prostituția „între orele 20:30 – 02:30, indiferent dacă se simțea sau nu bine, ori dacă era în perioada de menstruație. I s-a explicat că trebuie să ceară 30 de euro pentru 10 minute de raport sexual, 50 de euro pentru 15 minute și 100 de euro pentru o jumătate de oră, urmând ca relațiile sexuale cu clienții să aibă loc în mașinile acestora. Din acel moment, inculpata a obligat-o pe partea vătămată să practice prostituția în fiecare zi. În această modalitate și practicând tarifele impuse de către inculpată, partea vătămată obținea în medie aproximativ 400 – 500 de euro/noapte, în urma întreținerii de relații sexuale contra cost”, scrie gazetadecluj.ro.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Raymond FÜSTÖS

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj