Din totalul apelurilor, cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă (peste 68%), Poliţie (peste 25%), Pompieri – SMURD (aproape 4%) şi Jandarmerie (peste 1,5%). „Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay”, a declarat colonelul Adrian Fulea, purtătorul de cuvânt al STS. În județul Cluj, nicio persoană nu a fost amendată pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112, dar la nivel național au fost sancționate 1.451 persoane. Cele mai multe amenzi, 361, au fost date în județul Gorj, pe locul doi urmează București cu 299 amenzi, iar pe locul trei județul Suceava cu 235 sancțiuni. Reprezentanții STS au menționat că multe persoane sună fără a avea o urgenţă şi adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale. Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi. „La 112 se sună doar atunci când ai cu adevarat o urgenţă”, a mai spus Adrian Fulea. Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană. G.D.
Jumătate din apelurile la 112 sunt false
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


