Actualitate

427 de tone de material antiderapant folosite pentru combaterea fenomenului de polei pe drumurile județene

Tibi DEMETER Publicat Marți, 7 ianuarie 2020, 10:09
427 de tone de material antiderapant folosite pentru combaterea fenomenului de polei pe drumurile județene

De asemenea, din cauza temperaturilor negative înregistrate în cursul nopții, mai multe drumuri judeţene au fost afectate de fenomenul de polei.

În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de luni, 6 ianuarie 2020, s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 63 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin, Gilău şi Gherla. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 32 de utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi se acţiona pe 9 drumuri judeţene, cu 12 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate de 302 tone de material antiderapant.

Pe drumurile judeţene situate în zona Turda şi în zona de munte, în cursul zilei de luni, 6 ianuarie 2020, s-a intervenit pe 11 drumuri judeţene, cu 7 utilaje. La această oră se acţionează, inclusiv prin revizii, pe 3 drumuri judeţene, cu 3 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 90 de tone de material antiderapant.

Totodată, pe drumurile judeţene situate în zona Dej, în cursul zilei de luni, 6 ianuarie 2020, s-a intervenit pe 10 drumuri judeţene, cu 7 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate de 35 de tone de material antiderapant. Tot în această zonă, la această oră, starea drumurilor nu a impus nicio intervenție specifică activităților de iarnă.

În continuare, se acţionează cu utilaje cu lamă pentru degajarea carosabilului de zăpadă şi cu materiale antiderapante pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj