„Se vorbea că ‘Mămăliga stă să explodeze’!”
„Ceva se vorbea despre schimbare. Înainte de 21 decembrie, la biserica din cimitir, în Mănăştur, preotul Popovici (Matei Popovici – n.r.) spunea că ‘mămăliga stă să explodeze’, că se va întâmpla ceva. Era prin 19-20 decembrie.
În 21 decembrie veneam spre casă şi m-am întâlnit pe drum cu Lucian Matiş. Era în piaţă, cu alţi tineri. Se urcaseră, pe maşini şi recitau versuri din Scrisoarea III, de Eminescu. Călin era când pe o maşină albă, când pe una albastră şi vorbea pentru ceilalţi. Chema oamenii să li se alăture. Spunea: ‚Nu ne lăsaţi singuri. Suntem copiii voştri. Haideţi cu noi!’.
Unii spun că băieţii băuseră, dar i-am auzit recitând clar, fără ezitări, poezia pe care abia o predasem şi eu de câteva zile şi mi-era proaspătă în memorie. N-au greșit un vers, un cuvânt. Erau atât de frumoşi şi versurile le ştiau pe de rost încât nu îmi venea să cred. Am vrut să rămân cu ei, în piaţă, dar Lucian (Lucian Matiș – n.r.) a venit, m-a luat de după umeri şi mi-a spus: ‘Intraţi în casă, dați telefoane, chemați și pe alții, eu rămân cu ‘fratele’ meu Călin’. Am intrat în curte, să dau telefoane, am făcut câţiva paşi şi am auzit împuşcăturile… Apoi s-a lăsat LINIȘTEA.”
„Întreba despre Lucian. Îi spunea ‘fratele meu’, aşa cum şi Lucian îi spusese lui în 21 Decembrie.”
„Abia mai târziu am aflat că s-a tras şi că au murit oameni. Nu ştiu cum de am înţeles că a murit Călin (Călin Nemeş – n.r.) şi că Lucian e rănit, internat în spital, aşa că am plecat să îl caut. La spital am dat de Călin… Lucian murise. Călin spunea mereu că ‘fratele lui Lucian’ murise.
După ce l-am cunoscut pe Călin am fost aproape în fiecare zi la el. Cu mâncare, să vorbim. I-am dus şi un televizor mic, să îl aibă în spital. Am legat o prietenie foarte strânsă cu el. Era un om bun şi blând, cald şi cu foarte mult bun simţ. Vorbea frumos despre toţi. Îmi spunea, de exemplu, că medicii s-au purtat foarte bine cu el, că toţi sunt buni că îl ajută. Că va mânca ce i-am adus, doar că vrea să guste şi ce i sa dat din spital, ca să nu îi supere pe cei de acolo.
Când mergeam la el mereu mă întreba despre Lucian. Îi spunea ‘fratele meu’, aşa cum şi Lucian îi spusese lui în 21 Decembrie, când l-am întâlnit în piaţă, şi nu se sătura să asculte poveşti despre prietenul pe care abia îl pierduse.”
„Despre ce s-a întâmplat în ziua aceea (21 decembrie 1989 – n.r.), în Piaţa Libertăţii, Călin mi-a povestit ce a văzut el, ce i s-a întâmplat atunci. A spus că a ieșit înainte, a strigat, dar că a sărit să ia arma gradatului abia după ce s-a tras şi l-a văzut pe Lucian împuşcat.
Apoi a ajuns în spital, iar la Cluj au continuat manifestaţiile. Am ieşit cu protestarii. 'Am stat fiindcă am crezut'.”
