Actualitate

Schimbări bruște de vreme! Ploi, lapoviță și vijelii în următoarele zile

Tibi DEMETER Publicat 20.11.2019 10:47

Vremea se va schimba brusc în toață țara, iar în mai multe zone vor fi inclusiv precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Meteorologii se așteaptă la temperaturi cu minus în următoarele nopți în zonele cu altitudine ridicată. Sâmbătăv va fi cel mai rece în Cluj-Napoca, iar minima va coborâ până la 0 grade Ceslius pe durata nopți.

„Chiar de mâine (miercuri n.r.) se schimbă vremea. Ciclonul care a adus precipitațiile din Italia și din sudul Elveției și sudul Austriei, adică au fost ploi și partea alpină au fost ninsorile consistente. Acest ciclon s-a declanșat încet încet către est și iată că în cursul zilei de mâine, ploile aduse de acesta ajung și la noi în țară. Vor intra prin sud-vestul României și se vor extinde în toate regiunile. Pentru că vor intra prin sud-vest, cantitatea mare de precipitații va cădea acolo. Acestea pot ajunge și la 30 de litri pe metru pătrat. Este o cantitate destul de importantă”, a declarat meteorologul Simona Căpșună, pentru Digi24.ro.

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.