Actualitate

Companiile pot “adopta” case din parcul Romulus Vuia

Calin Tantau Publicat Marți, 4 octombrie 2011, 09:38

 

Proiectul “Acasă în Transilvania” presupune adoptarea unei case de către de instituţii şi societăţi comerciale care vor conservarea obiectivelor de patrimoniu. Astfel casele vor fi rehabilitate cu bani de la sponsori. Într-o primă etapă a proiectului au fost cuprinse 13 de case deteriorate.  “Sunt multe solicitări din partea corporaţiilor sau băncilor, care doresc ca din profitul pe care -l au să adopte o casă şi a o conserva în totalitate”, a spus preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe. Muzeul are în inventar un număr de 196 obiective de patrimoniu, inclusiv instalaţii tehnice ţărăneşti şi biserici din lemn. “Romulus Vuia” este primul muzeu în aer liber din românia, inangurat în 1929, iar cele mai vechi exponate datează din 1668. În acest moment, necesarul de lucrări de restaurare din Parcului Etnografic „Romulus Vuia” depăşeşte posibilităţile instituţiei, iar investiţiile bugetare urmând a fi orientate înspre proiectele de investiţii în infrastructura administrativă muzeală. “Ne propunem un parteneriat de lungă durată, corect şi onest, care să ne permită sa realizam lucrările curente de restaurare şi recondiţionare a obiectivelor din Parcul Etnografic. Mulţumim tuturor companiilor care şi-au afirmat deja sprijinul faţă de acest proiect şi îi asigurăm că efortul lor va beneficia de recunoaşterea cuvenită” a afirmat Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj