Actualitate

Alin Tișe le promite apă sătenilor din Sălicea

Raymond FÜSTÖS Publicat Miercuri, 16 octombrie 2019, 11:45
Tișe le promite apă potabilă sătenilor din Sălicea

Tișe le promite apă potabilă sătenilor din Sălicea

Forul județean anunță că astăzi, 16 octombrie, au început lucrările din cadrul contractului „Facilitarea alimentării cu apă a rezervorului de înmagazinare a apei din localitatea Sălicea și a imobilelor din zona proiectului, branșamente”.

Prin intermediul proiectului, va fi realizată conducta de aducțiune în lungime de 3,85 km pentru alimentarea cu apă a rezervorului de 200 de mc din Sălicea. Rețeaua de conducte de distribuție în comuna Ciurila, în lungime totală de 15,7 km, este realizată aproape integral, informează CJ Cluj.

„În cel mai scurt timp posibil vom finaliza aceste lucrări și vom da apă potabilă cetățenilor comunei Ciurila în anul acesta, așa cum am promis”, a precizat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Raymond FÜSTÖS

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj