Actualitate

Dana Gîrbovan rămâne judecător. CSM a aprobat cererea de retragere a demisiei din magistratură

Bianca Tămaş Publicat 03.09.2019 14:33

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a discutat, marţi, cererea Danei Gîrbovan de retragere a demisiei din magistratură, după ce președintele Klaus Iohannis a respins nominalizarea sa pentru Ministerul Justiției.

Dana Gîrbovan a precizat, săptămâna trecută, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a decis respingerea numirii ei în funcţia de ministru al Justiţiei, că îşi va retrage demisia din magistratură.

"Am luat act de decizia preşedintelui României, Klaus Iohannis, de a respinge propunerea privind numirea mea în funcţia de ministru al Justiţiei. Voi răspunde public, punctual, motivelor preşedintelui, inclusiv aceluia că propunerea ce mă vizează este 'total împotriva valorilor democratice', după ce acesta îşi va motiva în scris şi publica hotărârea. (…) Mi-am înaintat demisia către Secţia de judecători a CSM, pentru a permite demararea procedurilor de numire. În noul context, aceasta nu mai este necesară, motiv pentru care îmi voi retrage demisia depusă şi voi cere Secţiei pentru judecători a CSM să ia act de acest fapt", a scris Gîrbovan pe Facebook.

Pe 26 august, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii luase act de demisia din magistratură a judecătoarei Dana Gîrbovan.

Autor

Bianca Tămaş

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.