Actualitate

Atenţie! Circulație închisă sâmbătă la Beliș!

Bianca PREDA Publicat Vineri, 16 august 2019, 10:27
Atenţie! Circulație închisă sâmbătă la Beliș!

Clubul Orca din Cluj-Napoca organizează la sfârşitul săptămânii cea de a patra editie a seriei de competiţii sportive marca Endurance, la Beliş, judeţul Cluj.

Sâmbătă – 17 august – triatlon pe distanţă olimpică şi half ironman.

Duminică – 18 august – maraton de înot pe distanţa de 10000, 5000 şi de 2500 de metri.

Peste 300 de sportivi amatori și profesioniști vor lua startul la aceste competiţii.

Traficul va fi restricționat pentru desfășurarea competiției.

Traficul auto va fi închis pe DN1R, de la km 29 (Complex Turistic Beliș Fântanele, zona barajului) pâna la km 43 (Poiana Horea), în data de 17 august, între orele 10 și 16. De asemenea, accesul de pe drumurile adiacente înspre porțiunea de drum închisă – inclusiv dinspre Mărisel – va fi interzis în intervalul de timp mai sus menționat.

Competițiile sunt include în calendarul Federației Române de Triatlon.

Sâmbătă, concurenții se vor întrece în cele două probe– olimpică și half. La proba half – cea mai solicitantă – ei vor înota 1,9 kilometri, vor parcurge pe bicicletă traseul de 89 kilometri şi vor alerga 18 kilometri, fără pauză.

La proba olimpică – cea mai rapidă – concurenții se vor întrece pe distanțe ceva mai mici, dar totuși considerabile: 1,5 kilometri, 39 kilometri ciclism și 9 kilometri alergare.

Duminică, concurenții se întrec înot într-un timp limită de 5 ore!

Startul competițiilor va avea loc, în ambele zile, în zona Complexului Beliș-Fântânele, județul Cluj, în apropiere de baraj.

Sâmbătă sportivii iau startul la ora 9:30, iar duminică la ora 10:00

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.