Actualitate

Medicament nou pentru schizofrenie, lansat de Terapia

Calin Tantau Publicat Marți, 27 septembrie 2011, 18:42

Specialiştii Terapia Ranbaxy spun că olanzapina este indicată în tratamentul schizofreniei. Pentru pacienţii care au răspuns iniţial la olanzapină, tratamentul de întreţinere este eficace în menţinerea ameliorării clinice, a episoadelor maniacale moderate până la severe şi pentru prevenirea recurenţelor la pacienţii cu tulburări bipolare, al căror episod maniacal a răspuns la tratamentul cu olanzapină.  Aplicat în mod corect, tratamentul cu olanzapină reduce riscul de sinucidere sau de violenţă, ceea ce împiedică consecinţele sociale devastatoare ale schizofreniei în termenii rejecţiei de către comunitate şi reintegrarea ulterioară dificilă în societate. Conform reprezentanţilor Terapia Ranbaxy, medicamentul şi-a dovedit deja eficienţa pe o serie de pieţe europene importante cum ar fi Polonia, Spania, Lituania, Cehia sau Slovacia, datorită faptului că în ţările respective a expirat patentul medicamentului original mai devreme. Potrivit statisticilor, 1% din populaţia planetei dezvoltă simptome de schizofrenie în cursul vieţii. Mortalitatea este de aproape trei ori mai mare la schizofreni, în comparaţie cu restul populaţiei. O treime dintre pacienţi au cel puţin o încercare de suicide, iar 10% dintre aceştia reuşesc demersul suicidal.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj