Actualitate

Capcane pentru oameni în Gherla! Primăria tolerează un drum periculos

Raymond FÜSTÖS Publicat Miercuri, 31 iulie 2019, 14:21
Capcane pentru oameni în Gherla! Primăria tolerează un drum periculos

Capcane pentru oameni în Gherla! Primăria tolerează un drum periculos

Lucrările de modernizare pe strada Hășdății din Gherla au fost finalizate în 2012. Însă, încă de atunci au fost probleme cu canalizarea: la prima ploaie mai zdravănă, oamenii s-au trezit cu apa de pe drum în curți.

Șanțul colector pentru ape pluviale a fost acoperit cu dale din beton, de proastă calitate. Pe măsură ce timpul a trecut, apa de ploaie s-a dovedit mai puternică decât betonul, iar „biscuiții” de pe marginea drumului au fost roși. Acum arată ca o „dantură stricată”, peste care dentistul nu s-a mai uitat demult, potrivit gherlainfo.ro.

Inevitabilul s-a produs, marți seară, atunci când o femeie a călcat strâmb pe dale, iar piciorul i-a intrat printre ele. Deși s-a smucit, a tras cât a putut, femeia nu a mai reușit să scoată piciorul afară și a rămas blocată în mijlocul drumului! În ajutorul ei a sărit un trecător, însă nici el nu a putut face mare lucru. Apoi, câțiva băieți au adus o rangă cu care au zdrobit betonul, reușind să o salveze, într-un final, pe biata femeie.

Din fericire, de această dată nu s-a produs nicio dramă, iar femeia a scăpat doar cu o spaimă pe cinste și cu câteva zgărieturi. Locul este însă foarte periculos, spun localnicii, care cer ca responsabilii din administrația locală să ia măsuri urgente pentru înlocuirea dalelor uzate, ca astfel de situații neplăcute să nu se mai întâmple.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Raymond FÜSTÖS

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj