Actualitate

Boxi, înghițit de pământ! După trei luni de la accidentul provocat, Rostas Ionel este de negăsit

Raymond FÜSTÖS Publicat Marți, 30 iulie 2019, 16:11
Boxi

Boxi

În pofida căutărilor efectuate până în prezent, oamenii legii încă nu au reușit să dea de urma celui care a provocat un accident rutier în localitatea Sânnicoară, fugind apoi de la locul faptei.

„Acesta se deplasează prin oraș cu taxi, dacă îl recunoașteți cumva sau îl transportați, să luați de urgență legătura cu Poliția la 112. Atenție mare, e foarte periculos și violent!”, transmiteau la acea vreme reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj. La rândul lor, reprezentanții Asociației Taximetriștilor din Cluj spuneau că bărbatul fusese văzut ultima oară în Piața Mihai Viteazul.

„Cel în cauză se sustrage în continuare urmăririi penale. Se continuă cercetările pentru depistarea și tragerea la răspundere penală a acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, contactat de Monitorul de Cluj. Individul are domiciliul stabil Între Lacuri, pe strada Sarmizegetusa.

Vă reamintim că, un accident rutier s-a produs, în data de 27 aprilie, pe raza localității Sânnicoară, vinovat fiind un șofer – Rostas Ionel –, care nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina pe care o urma. În urma impactului, două mașini au părăsit partea carosabilă prin partea stângă, lovind un al treilea autoturism care circula regulamentar din sens opus. Polițiștii au confirmat că șoferul vinovat a părăsit locul faptei, iar acesta nu posedă permis de conducere.

Oricine cunoaște vreun detaliu despre acest individ, este rugat să ia de urgență legătura cu Poliția la numărul 112!

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Raymond FÜSTÖS

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj