Actualitate

Soldații americani au făcut prăpăd culturile agricole ale țăranilor români

Raymond FÜSTÖS Publicat Vineri, 21 iunie 2019, 08:50
Soldații americani au făcut prăpăd culturile agricole ale țăranilor români

„Militari ai Armatei SUA, care se deplasau, joi după-amiază, în condiţii meteo nefavorabile, pe timpul desfăşurării unor activităţi de instruire din cadrul Exerciţiului Multinaţional Saber Guardian 19, în zona Insulei Ialomiţei, au traversat, din eroare, cu tehnica de luptă blindată din dotare o zonă agricolă, rezultând distrugerea unor culturi”, informează un comunicat transmis de Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Zona în cauză nu era situată pe traseul de deplasare convenit cu autorităţile locale şi cu agenţii economici care au în proprietate terenuri în zonă. Astfel, o comisie formată din reprezentanţi ai MApN şi Armatei SUA cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul.

„În jurul orei 18:30 (n.red. joi), s-a desfăşurat la primăria localităţii Stelnica o întâlnire a reprezentanţilor comisiei cu cei ai primăriei Stelnica şi proprietarilor terenului, pentru evaluarea pagubelor, stabilirea valorilor despăgubirilor şi a modului de acordare a acestora, în conformitate cu legislaţia naţională şi acordurile bilaterale în vigoare”, mai precizează comunicatul MapN.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Raymond FÜSTÖS

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj