Aproximativ 1.000 de candele au fost aprinse, joi, la crucile din Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca ale soldaţilor români, maghiari, germani şi sovietici, au fost depuse garoafe şi s-au tras trase trei salve de armament de infanterie, cu ocazia Zilei Eroilor.
De asemenea, a fost oficiat un serviciu religios şi s-au depus coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Neamului şi la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989.
Ceremonia a fost organizată de Prefectura Cluj, Primăria Cluj-Napoca şi Divizia 4 Infanterie „Gemina".


