Actualitate

Încă un pas spre lărgirea străzii Bună Ziua

Bianca Tămaş Publicat Luni, 22 aprilie 2019, 15:07
Încă un pas spre lărgirea străzii Bună Ziua

În ședința de Consiliu Local din data de 23.04.2019, este propusă spre aprobare declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie coridorul aferent lucrării de supralărgire și modernizare a străzii Bună Ziua.

Astfel, va fi aprobat:
– amplasamentul lucrării de utilitate publică;
– declanșarea procedurii de expropiere;
– lista imobilelor, a proprietarilor și a altor titulari de drepturi reale asupra imobilelor care se suprapun peste amplasamentul obiectivului de investiții;
– rapoartele de evaluare pentru imobilele afectate de coridorul de expropiere;
– sumele individuale aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării;
– alocarea de la bugetul Municipiului Cluj-Napoca a sumei de 1.337.310 lei reprezentând valoarea aferentă despăgubirilor individuale.

Planul cu amplasamnetul lucrării și lista imobilelor care urmează a fi expropriate vor fi afișate la sediul primăriei de pe strada Moților nr. 3 și pe pagina municipiului www.primariaclujnapoca.ro.
De asemenea, intenția de expropiere va fi notificată prin poștă tuturor proprietarilor.

Conform documentației topografice, amplasamentul total al lucrării de modernizare este de 18.633 mp și vor fi supuse spre expropiere 64 de imobile proprietăți private în suprafață de 2381 mp.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Bianca Tămaş

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj