Actualitate

O clujeancă, secretar general la MAE

Bianca Tămaş Publicat 09.03.2019 10:54

Avocata Laura Chiorean a fost numită secretar general al Ministerului Afacerilor Externe de către premierul Viorica Dăncilă. Decizia a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial.

Laura Elena Chiorean va exercita funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe cu caracter temporar, prin detașare, potrivit deciziei premierului.

Laura Chiorean este avocat și președinta Organizației de Femei din PSD Cluj. Ea este consilier în Consiliul Județean (CJ) Cluj.
Potrivit ultimei declarații de interese publicate pe site-ul CJ Cluj, Laura Elena Chiorean deţine 100% din părţile sociale la un birou de mediator (PFA) şi la un cabinet individual de insolvenţă (PFA). Calitatea de practician în insolvenţă a fost suspendată la cerere. Ea deţine şi 75% din societatea civilă de avocaţi Laura Elena Chiorean & Asociaţii (PFA).

Autor

Bianca Tămaş

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.