Actualitate

Numărul de dosare înregistrate pentru Start-Up Nation a depăşit 7.500, în doar două zile

Bianca Tămaş Publicat Sâmbătă, 29 decembrie 2018, 13:08
Numărul de dosare înregistrate pentru Start-Up Nation a depăşit 7.500, în doar două zile

Pentru „Start-Up Nation 2018”, sâmbătă, la ora 9:59, după două zile de la deschidere, a fost înregistrat dosarul cu numărul 7.513, de către Bohemian Clothing.

Această aplicaţie a fost deschisă joi, 27 decembrie, la ora 10:00, urmând să fie închisă marţi, 12 februarie, la ora 19.

Dosarul 7.500 a fost înregistrat în Start-Up Nation 2018 sâmbătă, la ora 8:59, de către Metimur Cad SRL-D.

În primele zece ore ale zilei de sâmbătă, 246 de dosare complete au fost înregistrate în aplicaţie. Dosarul 7.268, al Never Ending Learners, şi dosarul 7.269, al Regina Prăjiturilor, au fost acceptate sâmbătă, la ora 00:01.

După primele 24 de ore de la deschiderea aplicaţiei, peste 5.500 de dosare, au fost înscrise în aplicaţie. Dosarul 5.515 a fost înregistrat vineri, la ora 9:59, de către Electric-Kad Drăgăneşti, iar la ora 10:00 au fost acceptate cele depuse de Laser Experts (5.516) şi El-Dara Delivery (5.517).

Estimările Ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) sunt că pentru „Start-Up Nation 2018” vor fi depuse 38.000 de proiecte, dublu faţă de numărul de anul trecut.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Bianca Tămaş

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj