Actualitate

Mai avea puțin și intra în comă alcoolică, dar conducea pe drumurile clujene

Bianca Tămaş Publicat Vineri, 28 septembrie 2018, 11:24
Mai avea puțin și intra în comă alcoolică, dar conducea pe drumurile clujene

La data de 27 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Biroul Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui conducător auto care a fost depistat în trafic sub influența alcoolului și avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cel în cauză, un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Cuzdrioara, a fost depistat la data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 20.20, de către poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, circulând pe raza localității de domiciliu.

Bărbatul emana halenă alcoolică, iar pentru a stabili concentrația de alcool în sânge a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice, acesta nereușind să efectueze testarea cu aparatul etilotest. Rezultatele de laborator au indicat faptul că bărbatul avea o îmbibație alcoolică de peste 3,00 g/l alcool pur în sânge.

Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

În cursul zilei de azi, bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Bianca Tămaş

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj