Actualitate

Tânăr de 18 ani prins la volan fără permis de conducere. A TREIA OARĂ

Bianca PREDA Publicat Miercuri, 16 mai 2018, 12:52
sursa foto PresaSM

sursa foto PresaSM

“La data de 15 mai, în jurul orei 14.00, poliţiştii Biroului Rutier Dej au depistat un tânăr de 18 ani, din comuna Petru Rareş, judeţul Bistriţa-Năsăud, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vasile Alecsandr, din municipiul Dej, neavând permis de conducere. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul mai este cercetat în alte două dosare penale, pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni, respectiv conducerea unui vehicul fără  permis de conducere”, transmite IPJ Cluj.

Poliţiştii rutieri au dispus reţinerea pentru 24 de ore a tânărului respectiv, urmând ca la expirarea perioadei de reţinere, acesta să fie prezentat în faţa judecătorului pentru drepturi şi libertăţi în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.