Actualitate

Al doilea incendiu din acest an la Pata Rât. Arde rampa de gunoi a Primăriei

Bianca PREDA Publicat Luni, 30 aprilie 2018, 14:29
Al doilea incendiu din acest an la Pata Rât. Arde rampa de gunoi a Primăriei

UPDATE

La trei ore de la izbucnirea incendiului, pompierii încă se luptă cu flăcările.

“Avem o autospecială la faţa locului, zona este greu accesibilă, dar situaţia este sub control. Colegii mei se află la faţa locului”, a declarat Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Un incendiu a izbucnit, luni, la rampa de deşeuri de la Pata Rât, de lângă Cluj-Napoca, iar pompierii clujeni încearcă să-l stingă.

Reprezentanții ISU au precizat că incendiul a avut loc la rampa temporară de depozitare a gunoaielor Pata Rât din Cluj-Napoca.

“La incendiul de la rampa de deșeuri intervine o singură autospecială. Sunt focare și acoperă o suprafață de circa 100 metri pătrați”, spun pompierii.

Reamintim că primul incendiu din acest an de la Pata Rât a avut loc pe 3 aprilie. Atunci a fost cuprinsă de foc o suprafață de aproximativ 40 mp, fiind vorba de două focare la rampa de gunoi a RADP.

Anul trecut au izbucnit peste 30 de incendii la rampa de gunoi.

Rampa temporară de gunoi de la Pata Rât are o suprafaţa totală de 5.000 de metri pătraţi, iar pe ea se aflau anul trecut 13 tone de deşeuri menajere, strânse din 25 de comune.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.