Actualitate

„Seri de vară” revine în Piaţa Muzeului

Calin Tantau Publicat Joi, 18 august 2011, 20:55

Spectacolul va avea loc în Piaţa Muzeului, cu începere de la ora 20.00. Clujenii vor avea ocazia să asculte recitaluri de muzică folk interpretate de Adriana Andreica şi Claudiu Vintilă, Mara and The loved one şi vor putea urmări trupa de teatru „Audienţă Generală”. Evenimentul este organizat de Primăria Cluj-Napoca, în colaborare cu firmele Farmec şi Coral Impex, şi este susţinut de revista „Zile şi nopţi”. „Ne dorim astfel să animăm cetatea pe timp de vară, dar şi să promovăm tinerii artişti din Cluj-Napoca. Evenimentul presupune o serie de spectacole gratuite în serile de vineri şi sâmbătă ale lunii august, în Piaţa Muzeului. Spectacolele vor conţine muzică live, instrumentală, dans, scenete de teatru sau stand-up comedy. Primăria va pune la dispoziţie scena, serviciile de sonorizare şi promovarea evenimentului. Artiştii nu vor fi remuneraţi”, a explicat primarul Sorin Apostu. M.O.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj