Actualitate

O casă din comuna Ciurila a ars până la temelii

Eliza LUCACIU Publicat Miercuri, 21 martie 2018, 08:36
O casă din comuna Ciurila a ars până la temelii

Două autospeciale de stingere a incendiilor, din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda au intervenit pentru stingerea flăcărilor care a cuprins o casă de locuit din localitatea Pruniș, comuna Ciurila.

La sosirea pompierilor focul se manifesta atât în interiorul casei cât și pe o suprafață de circa 40 de metri pătrați din acoperiș.

Imobilul era situat la o distanță de aproximativ 150 de metri față de drumul de acces, ceea ce a presupus realizarea unui dispozitiv de stingere cu furtune pe această distanță.

Pompierii au desfășurat operațiuni de stingere cu durata de peste o oră, pentru lichidarea arderilor și înlăturarea efectelor negative ale incendiului și au evitat propagarea arderii la alte materiale combustibile din apropiere. Din păcate imobilul de locuit cu parter și etaj a fost distrus în totalitate.

Proprietarul a primit asistență medicală de la o ambulanță ajunsă la locul incendiului, el suferind arsuri la nivelul membrelor superioare și coapsă, însă a refuzat transportul la spital.

Cel mai probabil incendiul a izbucnit în momentul în care proprietarul a încercat să reaprindă focul în soba de încălzit aruncând benzină pe jar dintr-un recipient de plastic moment în care a suferit arsurile amintite anterior.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj