Actualitate

“Motanul încălţat”, spectacol pentru copii la Opera Cluj

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat Joi, 16 noiembrie 2017, 11:16
“Motanul încălţat”

“Motanul încălţat”

Cu adevărat receptivi la curiozitatea și energia care caracterizează vârsta copilăriei, realizatorii acestei producții – regizorul Traian Savinescu, dirijorul Adrian Morar și scenograful Viorica Petrovici – și-au propus să aducă în fața micilor spectatori, dar și a părinților sau bunicilor, opera Motanul Încălțat a lui Cornel Trăilescu, în ipostaza unui spectacol de teatru în teatru. Astfel, povestea istețului Motan Cotoșman este prezentată familiei regale de către o trupă de actori ambulanți, în onoarea micului prinț. Nu doar nobilii de pe scenă vor lua parte la minunatul act artistic, ci și cei mici din sala de spectacole a Operei Române Clujene, urmărind scene care se fac și se desfac în ritm alert, chiar jucăuș și la vedere și devenind – chiar la modul pasiv – complici ai acestuia.

Artiștii noștri dau viață și sunet lumii de basm în care Motanul – alias ,,Cotoșman” – își transformă tânărul ,,stăpân” și prieten – pe Ionică – în voievod. Reușește acest lucru abia după ce salvează viața Împăratului, a slujitorilor ținuți captivi de către Marele dregător, păcălește Uriașul, îi obține lui Ionică un castel și îi aduce o soție – pe frumoasa Domniță. La nunta din finalul basmului iau parte și Albă-ca-Zăpada, cei șapte pitici, Scufița Roșie, lupul, Capra cu trei iezi, Ileana Cosânzeana și al ei Făt-Frumos. Bucuria este pentru toți, spun organizatorii.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Anca M. COLIBĂȘANU

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj