Actualitate

Boc recunoaște pentru prima dată. Incendiul de la Pata Rât, intenţionat şi premeditat

Bianca PREDA Publicat 23.10.2017 08:24

Şeful ISU Cluj, Ion Moldovan, a declarat, sâmbătă, că pentru stingerea incendiului de la Pata Rât s-a intervenit cu cinci autospeciale.

”Incendiul de la rampa temporară de deşeuri a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât a fost stins după opt ore. Pentru lichidarea focului, ISU Cluj a intervenit cu cinci autospeciale. Duminică vom constitui o comisie de cercetare a cauzelor izbucnirii incendiului, împreună cu Poliţia”, a spus Moldovan.

Primarul Emil Boc a declarat, la rândul său, că focul a fost pus intenţionat, fiind exclusă autoaprinderea deşeurilor de la rampa temporară.

”Este un lucru absolut cert că este vorba despre acţiuni premeditate şi intenţionate de provocare a acestui incendiu. Şi la precedentul incendiu de la începutul lunii octombrie focul a fost pus. Noi am predat tot ce avem la Poliţie în speranţa identificării cât mai rapide a făptuitorilor şi tragerea lor la răspundere. Am dispus celor de la RADP, administratorul rampei, măsuri suplimentare de supraveghere a zonei”, a spus Boc.

Potrivit acestuia, înaintea incendiului care a izbucnit la începutul lunii octombrie, camerele video de supraveghere de la rampa temporară au fost dislocate de persoane necunoscute, astfel încât acestea nu au înregistrat nimic.

”Capacitatea de stocare deşeuri a rampei temporare de la Pata Rât este de 41%, mai există foarte mult loc până se va umple, şi are autorizaţie de funcţionare până în 2020. Nu avem o presiune pe această rampă, nu avem o problemă cu capacitatea. Cineva doreşte în mod deliberat să facă din Pata Rât un subiect local şi naţional”, a subliniat Emil Boc.

La locul incendiului s-au deplasat sâmbătă atât primarul Emil Boc, cât şi prefectul Aurel Cherecheș.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.