Actualitate

Hoţ dat în urmărire internaţională, prins la Cluj

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat 10.10.2017 15:23
Hoţ dat în urmărire internaţională

„La data de 9 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Aghireșu au depistat un bărbat – urmărit internațional.

Cel în cauză, un bărbat, de 35 de ani, din județul Sălaj, a fost depistat de către polițiști pe raza localității Aghireșu.

Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Austria pentru infractíuni de furt.

Bărbatul a fost predat polițiștilor din Sălaj, urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru confirmarea mandatului”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

De asemenea, la data de 9 octombrie a.c., în urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat, pe raza municipiului Cluj-Napoca, un bărbat pe numele căruia era emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.

„Cel în cauză, un bărbat, de 22 de ani, din Cluj-Napoca, a fost depistat pe strada Constanța.

Acesta are de executat 2 ani, 10 luni și 23 de zile de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Bărbatul a fost încarcerat la penitenciarul Gherla”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

Autor

Anca M. COLIBĂȘANU

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.